Incendiu în Qatar, în proximitatea stadionului pe care joacă sâmbătă seară Argentina și Mexic (VIDEO)

Publicat: 26 11. 2022, 17:15
Actualizat: 26 11. 2022, 17:16
Foto: captură video YouTube / The Sun

Un incendiu uriaș a izbucnit lângă orașul qatarez Lusail, care sâmbătă seară va găzdui partida dintre Argentina și Mexic de la Cupa Mondială, iar fumul s-a extins către zonele destinate fanilor, transmit LBC și The Sun.

Incendiu lângă Lusail, orașul qatarez care găzduiește partida dintre Argentina și Mexic

Oficialii spun că flăcările au izbucnit la o clădire aflată în construcție de pe insula Qetaifan. Protecția civilă a reușit să localizeze incendiul și nu au fost raportate victime.

Imaginile de la fața locului arată fumul extinzându-se deasupra corturilor din zona destinată fanilor de la Cupa Mondială.

Cauza incidentului este neclară deocamdată.

Potrivit The Sun, incendiul s-a produs în proximitatea stadionului din Lusail, acolo unde sâmbătă seară, de la ora 21, Argentina va da piept cu Mexic, într-un meci de totul sau nimic pentru „pume”, care vin după înfrângerea surpinzătoare cu selecționata saudită.

Alte două partide de la Cupa Mondială s-au jucat sâmbătă. Australia a învins-o la scor minim pe Tunisia, iar Polonia a obținut și ea prima victorie la turneul final din Qatar, 2-0 vs Arabia Saudită.

Tot astăzi, Danemarca își măsoară forțele cu deținătoarea trofeului, Franța, de la ora 18.