Imagini incredibile cu Elina Svitolina pe frontul din Ucraina, cu haine militare, mitralieră și chiar și o bazooka: „Harkov are un loc special în inima mea” (FOTO)
Elina Monfils, fostă Svitolina, a fost fotografiată pe frontul din Harkov, Ucraina, și spune că orașul din nord-estul Ucrainei, al doilea ca mărime din țară, are „un loc special” în inima ei.
Imagini cu Elina Svitolina pe frontul din Ucraina
Starul tenisului ucrainean a postat mai multe imagini pe Instagram, cu haine militare, o mitralieră și chiar și o bazooka.
„Harkov are un loc special în inima mea. Orașul care mi-a dat sentimentul unei case adevărate când mi-am început cariera profesionistă la vârsta de 12 ani. Orașul care continuă să ofere o protecție caldă în timpul marelui război. Dacă mă întrebați, unde găsesc motivația să lupt în arenele sportive? Aceștia sunt țara mea, poporul meu, Harkovul meu și eroii noștri”, a scris Svitolina în descrierea din postare.
Nu a mai jucat de la US Open
Ultimul meci al Elinei Svitolina (30 de ani) datează din 30 august, când era învinsă de Coco Gauff în turul 3 de la US Open.
Fostul număr 3 mondial a avut un an sub așteptări, iar în septembrie a anunțat că a suferit o intervenție chirurgicală la piciorul drept și nu va mai juca în 2024.