Ilie Năstase SFIDEAZĂ decizia oficialilor de la Roland Garros! Va fi spectator: Dacă Ion Țiriac îmi dă un bilet, nu știu de ce nu ar fi valabil

Ilie Năstase SFIDEAZĂ decizia oficialilor de la Roland Garros!  Va fi spectator: Dacă Ion Țiriac îmi dă un bilet, nu știu de ce nu ar fi valabil
Foto: Ziare.com

Ilie Nastase sfidează decizia oficialilor de la Roland Garros. Fostul mare tenismen a declarat, luni, ca va participa ca spectator la marele eveniment în cazul în care va primi un bilet din partea lui Ion Țiriac. El a precizat că sunt oameni din lumea tenisului care sunt alături de el după scandalul de la meciul de Fed Cup cu Marea Britanie, potrivithotnews.ro.

„La Madrid e turneul dânsului (n.r. – Ion Tiriac) și face ce vrea cu el, nu este ITF. Bănuiesc că a făcut-o doar din prietenie pentru mine și o s-o facă în continuare pentru că o să mă duc și la Paris. Nu văd ce legatura avea Cupa Federației cu Wimbledon și cu Roland Garros, nu sunt turnee ITF. Asta nu am înțeles-o până acum. Mă duc la Paris, mă duc la Luvru și la Turnul Eiffel și să mănânc bine. Mă duc, da. Nu știu dacă sunt suspendat. Nu o să-mi dea acreditarea, dar bănuiesc că pot să merg ca spectator. Dacă domnul Țiriac îmi dă un bilet, nu știu de ce nu ar fi valabil. Depinde de câte bilete îmi dă domnul Țiriac", a spus Năstase.

Fostul mare tenismen a declarat că sunt destui oameni din tenis care îl susțin după scandalul de la meciul cu Marea Britanie, din Fed Cup.

„Sunt câțiva alături de mine, dar nu o să mă laud acum că sunt în spatele meu. A fost foarte frumos pentru mine că Boris Becker m-a susținut pe Instagram. Nu știu dacă voi vorbi cu Serena Wiliams, pentru că nu stiu cât de gravă este situația, cât de urât i-au prezentat-o ei". a continuat Ilie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card
21:57 - Mai este posibilă scoaterea lui Călin Georgescu din cursa pentru prezidențiale? Elena Lasconi: „Cele 3 decizii ale CCR sunt atât de grave încât nu cred că se mai pot repara vreodată. E extrem de grav ce s-a întâmplat” (VIDEO)
21:53 - Incendiu pe Autostrada A2 București – Constanța. O mașină a ars în totalitate
21:44 - Elena Lasconi: Sunt deschisă să dialoghez cu Nicușor Dan, dar nu avem fixată nicio întâlnire (VIDEO)