Ilie Năstase, în vârstă de 78 de ani, primul lider ATP din istoria tenisului, a afirmat, marţi seara, la Opera Română, că regretă că statul român nu face în aşa fel încât sportul să fie o prioritate. Tot el a spus că „vom avea copii bolnavi în viitor”, conform Știrile ProTv.
„Eu am venit cu mare plăcere la această sărbătoare, dar regret foarte mult că statul român nu face în aşa fel încât sportul să fie o prioritate. Noi o să avem copii bolnavi în viitor. Nu o să ştie nici să alerge, dar nici să meargă. Dacă nu investim acum în sport, o să investim de 100.000 de ori mai mult în sănătate. Şi nu ştiu de ce. În toate ţările civilizate sportul este o prioritate, la noi nu este”, a afirmat Ilie Năstase, primul număr 1 din istoria tenisului mondial.
De asemenea, Ilie Năstase a fost întrebat și despre faptul că nu a primit „Steaua României”. El a dat un răspuns tranșant, scrie Adevărul.
„Am una și mai importantă, dată de Franța: Legiunea de Onoare!”, a declarat marți, la Gala Sportului Românesc de la Opera Națională Română, „Nasty”.
Titlul de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincţie a statului francez, i-a fost acordat lui Ilie Năstase pe 11 martie 2009, de ambasadorul Franţei în România, Henri Paul.