Ruptură între Ilie Dumitrescu și Dan Petrescu: „Nu l-am sunat de trei ani”

Ruptură între Ilie Dumitrescu și Dan Petrescu: Nu l-am sunat de trei ani
Foto: Hepta

Foști colegi în „Generația de Aur” care a adus glorie fotbalului românesc la Mondialul din 94 și nu numai, Ilie Dumitrescu și Dan Petrescu au pierdut legătură.

Ilie Dumitrescu a dezvăluit după meciul lui CFR Cluj cu Craiova că nu a mai vorbit de trei ani cu coleg din națională în ciuda faptului că nu s-au certat.

„Dacă a zis Dan Petrescu că CFR Cluj a avut şansă la meciul cu Universitatea Craiova (n.r. câștigat cu 2-0 de către clujeni), atunci a avut şansă. Şi aici îl susţin necondiţionat pe colegul meu de bancă.Ca să poţi să gestionezi o săptămână din asta, cu trei jocuri… Jos pălăria, Dan Petrescu! Şi nu am vrut să i-o spun în privat, ci la televizor, pentru că nu l-am sunat de trei ani. Nu vorbim, dar nu suntem certaţi”, a declarat Ilie Dumitrescu la Digisport.

În ciuda faptului că nu au mai vorbit de 3 ani, cei doi au avut un mic schimb de ironii la finalul lui 2019. Atunci, antrenorul campioanei spunea de Dumitrescu că „n-a făcut carieră ca jucător, ci s-a plimbat”.

„Eu mereu le zic alor mei, vedeţi că eu am jucat zece ani în Anglia! În Anglia nu joacă nimeni, nici măcar Mutu nu a putut, inclusiv Ilie a avut şi el probleme ca jucător. Şi el trebuie să recunoască. El stătea cu mine în cameră şi eu eram antrenorul lui! El a uitat asta! Întrebaţi-l! Îi spuneam tot timpul ce trebuie să facă azi, ce trebuie să facă mâine, eram antrenor când jucam!

După aia a avut multe probleme şi el. A jucat la un nivel foarte mare şi a fost un mare fotbalist dar nu a obţinut ce trebuia să obţină ca jucător, un mare talent. El trebuia să fie după Hagi. Gică Hagi s-a retras la 35 de ani, Ilie la 28 s-a lăsat, Răducioiu la fel. Au schimbat echipele, dar nu au jucat, s-au plimbat! (…)

Tot de la mentalitate, de la putere, dacă nu eşti puternic la minte nu ajungi să faci nicio carieră, că nu au făcut nicio carieră. Nu au rezistat la un nivel. Dacă vă uitaţi la cariera mea am rezistat şi am jucat peste tot!”, declarat atunci Petrescu.

În replică, Ilie Dumitrescu i-a atras atenția că în primul meci din Anglia l-a învins.

„Are dreptate doar parţial. Primul meci în Anglia l-am avut contra lui, l-am bătut cu 4-3 la ei acasă, am fost omul meciului.

Eu eram la Spurs, el era la Sheffield Wednesday. El a fost superprofesionist ca jucător, avea de atunci un program special, înainte şi după antrenament, rămânea foarte mult”, declara Ilie Dumitrescu.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:58 - Cât de sigur este să mergem cu „ocazia”? Titi Aur oferă sfaturi celor care au acest obicei: „Nu te urca în mașina cuiva pe care nu îl cunoști, este periculos”
23:53 - Un tânăr din Botoșani a fost reținut, după ce a produs un accident rutier. Ce au descoperit polițiștii ajunși la fața locului
23:48 - Funeriu: Candidez la prezidențiale pentru că m-am săturat să aud numai idei periferice / E nevoie de predictibilitate / Partidele acum sunt sisteme defecte, o ditamai coaliție ne pune pe masă moaștele sfântului USL (VIDEO)
23:35 - Un pilot ucrainean de F-16 a stabilit un nou record. Despre ce este vorba
23:30 - Donald Trump amenință Hamas dacă nu eliberează ostaticii deținuți: „Iadul se va dezlănţui în Orientul Mijlociu”
23:08 - Zeci de oameni blocați de trei zile într-un pub din Marea Britanie. Nu pot pleca din cauza zăpezii
23:02 - Poliţişti din întreaga ţară anunță proteste de avertisment din cauza Ordonanței „trenuleț”: „Opriți bătaia de joc la adresa siguranței naționale!”
22:57 - Sebastian Dobrincu în centrul unui scandal din mediul online. Cum a răspuns iubita sa celor care îl acuză
22:44 - Temperaturile ridicate au dus la apariția primilor ghiocei, iar pomii fructiferi au deja muguri mari. Producțiile sunt în pericol
22:21 - Nicușor Dan: Șansele ca PNL și UDMR să sprijine candidatura mea sunt mici / L-aș pune premier pe Ilie Bolojan dacă aș avea garanția că strânge o majoritate parlamentară