"Îl caută prin oraş, îl arde dacă-l prinde". Gabriel Tamaş i-a pus gând rău lui Meme Stoica după ce a fost numit "beţiv"
Două dintre cele mai spumoase personaje din fotbalul românesc sunt la cuţite, după ce în trecut au colaborat în mai multe rânduri. Fotbalistul Gabi Tamaş şi fostul său manager de la FCSB, Meme Stoica, s-au despărţit pe cale amiabilă. Tamaş a aflat însă că Meme l-ar fi vorbit de rău pe la spate şi acum îl caută prin Bucureşti să îi arate cine-i şeful.
După două descălecari la echipa lui Gigi Becali, Gabi Tamaş a plecat lăsând loc de Bună ziua! Sau cel puţin aşa credeau microbiştii.
Presa tabloidă susţine însă contrariul. Potrivit jurnalistilor de la cancan.ro, Tamaş are un conflict de rezolvat cu manangerul Meme Stoica. Asta dupa ce Meme le-ar fi spus în vară unor fani dinamovişti că fostul fundaş stelist este "un beţiv notoriu cu aere de intelectual".
S-au scurs de atunci aproape opt luni. Tamaş joacă la Hapoel Haifa, dar nu l-a uitat nici acum pe Meme. Câţiva dintre fanii echipei Dinamo au dat nas în nas cu fotbalistul, spre finalul anului trecut.
"E de-al nostru Gabi! Nu am avut niciodată nimic cu el, chiar când s-a dus la Steaua! Dar să vezi ce-i face lui Meme. Nu a uitat ce a zis atunci, că e un beţiv! Îl caută prin oraş, îl arde dacă-l prinde. Ascultă ce-ţi spun, îl caută să-l bată… E de rău dacă-l prinde", a dezvăluit unul dintre fani
"Îl caută prin oraş, îl arde dacă-l prinde". Gabriel Tamaş i-a pus gând rău lui Meme Stoica după ce a fost numit "beţiv"
#DIRECT_ONE_0dkglm#