Handbal: Medalie de argint pentru naţionala feminină universitară a României. A fost învinsă de Spania în finala Campionatului Mondial

Publicat: 02 07. 2016, 19:07
foto: csmploiesti.ro

Naţionala feminină universitară de handbal a României a pierdut finala Campionatului Mondial de la Malaga, după ce a fost învinsă cu 20-14 de reprezentativa ţării gazde.
Astfel că naţionala feminină universitară revine cu o medalie de argint acasă.

România a fost învinsă în finala competiţiei de o echipă mult mai combativă, mai determinată, mai în tonus. Cu excepţia primelor 10 minute, care au fost mai echilibrate, ibericele au fost tot timpul la conducerea jocului, informează prosport.ro.

În prima repriză, diferenţa maximă a fost de 4 goluri (10-6, min. 29), dar aceasta s-a dublat până în minutul 46 (scor 18-10). După cum o arată scorul final (20-14), România a avut probleme evidente în atac. Interii au fost inexistenţi, extreme au fost izolate şi au intrat prea puţin în combinaţii, în timp ce pivotul Cristina Nan a fost jucat destul de puţin.

România a cucerit din nou argintul la Mondialul Universitar după 4 ani.