Handbal feminin: Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor
Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a calificat, duminică, în semifinalele Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce a învins Krim Ljubljana, cu scorul de 30-26.
Ardean Elisei a fost cea mai bună jucătoare a româncelor, reușind opt goluri pe durata partidei.
În primele patru partide din grupă, Oltchim a învins pe Krim, în deplasare, 31-25, pe Metz, la Râmnicu Vâlcea, cu 30-21, a suferit şi cea mai drastică înfrângere, tot acasă, cu Buducnost, scor 24-34 şi a remizat în deplasare, cu Metz, 26-26.
Cu victoria de duminică, Oltchim a adunat 7 puncte şi se califică în semifinalele Ligii Campionilor, de pe locul secund al grupei, fază în care va întâlni echipa ungară Gyor ETO, liderul din grupa 1.