România a învins naționala Ungariei, scor 29-21 în primul meci din grupa principală a Campionatului European de Handbal.
Tot în grupa României s-au mai jucat alte două meciuri.
Rusia a învins Cehia într-un meci destul de strâns, scor 26-24.
Tot diferență de două goluri a fost și la pauză atunci când rusoaicele au condus cu 14 la 12.
În celălalt meci al grupei, Norvegia s-a impus în fața Danemarcei într-un meci extrem de tensionat, scor 22-20.
După ce la pauză au condus la distanță de cinci goluri, 14-9, norvegiencele au încheiat cu emoții partida, adversarele apropiindu-se la un gol.
Norvegia este pe primul loc cu 6 puncte, urmată de România cu patru, la egalitate cu Danemarca.
Cehia este pe locul patru cu două puncte, la fel ca Rusia. Ungaria se află pe ultimul loc fără niciun punct.
România va juca următorul meci marți, în compania Cehiei, pentru ca la o zi distanță să întâlnească selecționata Danemarcei.