România ar putea fi interzisă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din acest an. Doi halterofili care au luat medalii pentru ţara noastră la Jocurile Olimpice din 2012 de la Londra, au fost depistați pozitiv în urma testelor antidoping. Aceştia ar fi folosit, în 2012, steroizi anabolizanți, informează GSP.ro. Pe lângă cei doi, și halterofilul Florin Croitoru fost depistat pozitiv la reanalizare cu steroizi anabolizanți. Cazul său a fost prezentat în luna martie a anului trecut.
Roxana Cocoș, în vârstă de 30 de ani, şi Răzvan Martin, de 28 de ani, au fost depistați pozitiv la reanalizare pentru steroizi anabolizanți de către Comitetul Olimpic Internațional.
Ambii sportivi au folosit stanozolol, un steroid anabolizant care se folosește sub formă injectabilă și tablete. E folosit pentru cei care vor să-și îmbunătățească starea fizică, dar arde și foarte repede grăsimile.
Cei doi au participat şi la Olimpiada din 2012 de la Londra. Roxana Cocoș a câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice din 2012, în timp ce Răzvan Martin a venit acasă cu bronzul. În paralel federația Olimpică Internațională reanalizează probele recoltate sportivilor la precedentele Jocuri Olimpice.
„Toate națiunile cu trei sau mai multe depistări pozitive la reanalizările de la Beijing și Londra sunt pasibile de o interdicție de un an”, se arată în regulamentul Federației Olimpice Internațională.
Pe lângă cei doi, și Florin Croitoru, un alt halterofil român, fost depistat pozitiv la reanalizare cu steroizi anabolizanți. Cazul său a fost prezentat în luna martie a anului trecut. Astfel, România ar ajunge la trei halterofili depistați pozitiv și ar putea fi interzisă la ediția de anul acesta din vară a Jocurilor Olimpice de la Tokyo.