VEȘTI triste pentru Simona Halep, după eliminarea DUREROASĂ! LOVITURĂ cumplită pentru ROMÂNI! Din păcate sportiva a anunțat că…

Publicat: 08 07. 2018, 13:28

Simona Halep a fost eliminată în turul 3 de la Wimbledon de Su-Wei Hsieh (Taiwan, 48 WTA), scor 6-3; 4-6; 5-7, iar după meci a identifcat principalele cauze ale prestaţiei slabe. Liderul mondial a declarat că nu a stat bine la capitolul mental.

Simona a acuzat oboseala fizică şi mentală acumulată de la începutul sezonului şi a precizat că îşi va lua o vacanţă. De asemenea, Halep şi-a fixat şi obictivul pentru US Open, ultimul Mare Şlem al anului.

„Sunt obosită mental, pentru că am avut un an extrem de încărcat. Am câştigat un turneu de Grand Slam şi am jucat o altă finală, la Australian Open. Chiar dacă au trecut mai bine de 5 luni de atunci, toată presiunea e încă în corpul meu. Vreau să fac orice altceva decât tenis. Vreau să mă relaxez, pentru că am dat totul pentru tenis în ultima perioadă. Vreau să fiu un om normal, o fată normală pentru două săptămâni.

Două-trei săptămâni de odihnă, apoi reintru în programul normal. Urmează US Open, dar mai întâi vor fi turneele din US Open Series. Următorul turneu va fi în Canada, mă voi pregăti pentru el”, a declarat numărul 1 mondial, conform DigiSport.