Supărare între două glorii ale fotbalului mondial: Hagi și Mutu. Cei doi abia dacă se mai salută pe stradă. Recent, s-au aflat în postură de adversari „istorici” pe teren, când Farul a învins Rapidul, în Cupa României, cu un scor de 2-0, chiar în București, acasă la Giulești.
Supărarea s-a aprins, conform ziare.com, după ce Adrian Mutu a dezvăluit că Gică Hagi l-a sunat după meciul direct, scor 1-1, și i l-a propus pe Denis Alibec: „Iei sigur titlul cu el”.
„În primul rând, a fost o discuție între mine și Adi Mutu, nu pentru presă. În al doilea rând, Alibec este la noi acum. De asta suntem pe primul loc. Ne bucurăm că este alături de noi. Sperăm să rămână aici. Apoi vom vedea unde ajunge”, a transmis Gică Hagi, citat de sursa amintită.
Hagi a fost nașul de cununie al lui Mutu la prima căsătorie a acestuia, în 2000, cu Alexandra Dinu.