Guvernul Ungariei este din ce în ce mai prezent în România, în zona politică, sportivă și culturală. Investițiile executivului de la Budapesta în regiunea Transilvaniei sunt binecunoscute, în special cele direcționate către sportul din România.
Peter Szijjarto, ministrul Afacerilor Externe din Ungaria, a declarat în urma unei întâlniri cu Eduard Novak, ministrul Sportului din România, că administrația de la Budapesta va continua să facă investiții masive în țara noastră.
„Sportul este un instrument pentru păstrarea şi consolidarea identităţii naţionale”, a declarat Peter Szijjarto la conferinţa de presă comună.
Potrivit ministrului din țara vecină, până acum Guvernul ungar a furnizat un sprijin în valoare de 30 de miliarde de forinţi, adică în jur de 83 de milioane de euro pentru proiecte de infrastructuri sportive în regiunile locuite de mulţi etnici maghiari, inclusiv construcţia unui stadion de fotbal la Sfântu Gheorghe şi a unui patinoar la Sângeorgiu de Mureş.
Mai departe, Guvernul Maghiar are în plan construcția unei academii de fotbal la Satu Mare și a unui internat la academia de hochei de la Cârța, județul Harghita, a mai precizat ministrul din Guvernul Viktor Orban.
Eduard Novak, ministrul Sportului din România, a privit cu deschidere investițiile maghiarilor în România. El a subliniat necesitatea reformelor în sportul românesc.
Peter Szijjarto este unul dintre cei mai apropiați miniștrii ai Guvernului Viktor Orban. În ultimii doi ani de zile a avut poziții categorice pentru păstrarea suveranității Ungariei, în urma mesajelor considerate autoritare ale liderilor de la Bruxelles. Peter Szijjarto s-a declarat în repetate rânduri un susținător al familiei naturale și astfel, s-a poziționat ferm împotriva promovării comunității LGBT+ în școli.
De asemenea, ministrul maghiar a oferit sprijin României, în numele guvernului de la Budapesta, în urma tragediei de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, în 2020. În februarie și aprilie anul trecut, oficialul ungar s-a întâlnit cu omologul său din România, Bogdan Aurescu, o dată la București și apoi în Budapesta.
Și Viktor Orban a fost în România anul trecut, la final, pentru tradiționala tăriere a porcului, de Crăciun.