Griezmann a sărbătorit golurile din partida Franța-Germania într-un mod aparte! De ce își suge jucătorul degetul după ce marchează (VIDEO)

Publicat: 08 07. 2016, 12:14
foto: purepeople.com

Antoine Griezmann a ieșit în evidență din nou după partida dintre naționalele Franței și Germaniei, când, după ce a marcat a doua oară în poarta Neuer, a sărbătorit într-un mod aparte, arată purepeople.com.

Mai exact, Griezmann și-a supt degetul după șutul norocos, spre amuzamentul colegilor săi. Acesta a adus și lămuriri cu privire la acest gest al său, iar explicația este mai simplă decât ne-am fi așteptat.

"Mișcarea mea e inspirată din clipul Hotline Bling al lui Drake. Sărbătoresc de ceva vreme în acest mod și golurile pe care le marchez la Atletico Madrid și ar fi trebuit să procedez la fel și după ce am punctat împotriva Albaniei. Emoțiile au fost însă prea mari și am uitat. La fel s-a întâmplat și când am marcat primul gol în meciul cu Irlanda. Apoi mi-am adus aminte și am făcut acele mișcări" a declarat francezul.

Drake – Hotline Bling

De altfel, gestul este unul asemănător cu cel al unui bebeluș care își suge degetul. Fotbalistul are o fiică, Mia, născută pe 8 aprilie anul precedent, fiind rodul iubirii sale cu Erika Choperena.