Greșelile de arbitraj din ultimele etape, și mai ales din acest weekend ridică mari semne de întrebare cu privire la anumiți cavaleri ai fluierului, astfel că FRF anunță că se vor lua măsuri drastice în acest sens.
Unele dintre cele mai controversate decizii luate împotriva unor echipe au fost în meciurile disputate de Dinamo și Craiova.
Dinamo a fost dezavantajată clar la Botoșani de arbitrul Lucian Rusandu, în timp ce și CS U Craiova s-a revoltat împotriva arbitrilor după ce a pierdut meciul cu Steaua în urma unui penalty acordat eronat.
Conducerea CCA a anunțat într-un comunicat pe site-ul FRF că va analiza prestațiile arbitrilor, iar cei care au greșit destul de grav vor fi opriți de la delegări.
Măsuri s-au luat deja, doar că în eșaloanele inferioare.
Rareş Moca (Cluj-Napoca), Iulian Szekely (Cluj-Napoca) şi Dănuţ Vasile Costea (Satu Mare) au fost suspendați 6 luni în urma partidei dintre ACS Fotbal Comuna Recea și CF Metalurgistul Cugir 1939, din turul 3 al Cupei României.
Chiar dacă Comuna Recea a învins cu 9-0, a pierdut calificarea la masa verde după ce a făcut și a patra schimbare, chiar la îndemnul arbitrilor.
Această practică era valabilă în primele tururi ale Cupei României, doar că din acest sezon s-a scos și nu mai este de actualitate.