Gimnastica românească, ÎN DOLIU! A murit cea care a antrenat zeci de campioane (FOTO)

Gimnastica românească, ÎN DOLIU! A murit cea care a antrenat zeci de campioane (FOTO)

Tragedie în sportul românesc. Fosta mare antrenorare de gimnastică Leana Sima a murit la Ploiști, orașul unde a antrenat în ultimii ani ai carierei și al cărei cetățean de onoare a fost din 1997 și până s-a stins din viață.

Leana Sima s-a născut pe 10 aprilie 1937 și avea să marcheze destinul gimansticii ploieștene. Practic, de numele antrenoarei Leana Sima se leagă istoria clubului Petrolul, aceasta fiind coordonatoarea secției încă de la un an de la înființarea grupării ploieștene, în 1959, retrăgându-se din activitatea de sportivă cu un an înainte, scrie Ziarul Prahova.

Timpd e 46 de ani a pregătit zecid e generații de gimnaste. Cea mai cunoscută dintre sportivele care i-au trecut prin mână este Corina Ungureanu.

Trebuie amintit și faptul că Leana Sima a colaborat îndeaproape cu Octavian Belu, ploieștean si el la origini.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`