Sportivii români au cucerit şapte medalii în finalele pe aparate, la Cupa Mondială de gimnastică artistică de la Mersin, Turcia.
Sportivii noștri au cucerit patru de aur, una de argint şi două de bronz, a transmis Federația Română de Gimnastică.
Cele mai bune rezultatele le-a obținut Ana Maria Bărbosu. Aceasta a câștigat trei medalii de aur, la paralele (13,600), bârnă (13,950) şi sol (12,900).
Gabriel Burtănete a luat aurul la sărituri, cu o medie de 14,725, Andreea Preda a câștigat argintul la sol (12,650) şi bronzul la bârnă (12,600), iar Andrei Muntean a cucerit bronzul la paralele (14,400).
Gabriel Burtănete a primit și trofeul pentru cel mai bun gimnast la sărituri în acest sezon al Cupei Mondiale Challenge.
În perioada 29 octombrie – 6 noiembrie, gimnaştii români vor participa la Campionatele Mondiale de la Liverpool.