Gimnastica a fost cea mai urmărită disciplină de la Jocurile Olimpice de către români

Gimnastica a fost cea mai urmărită disciplină de la Jocurile Olimpice de către români
Foto: 9am.ro

Gimnastica a fost cea mai urmărită disciplină de la Jocurile Olimpice de la Londra de către români. Primele cinci cele mai urmărite transmisiuni din țară au fost toate probe de gimnastică feminină.  

La nivel național, cea mai urmărită transmisiune de gimnastică a fost finala feminină din 31 iulie, urmată, pe locul al doilea, de finala feminină de gimnastică din 7 august. Pe locul trei se află finala de pe 5 august, relatează Mediafax.

De fapt, cele mai urmărite zece probe au fost de gimnastică feminină, mai putin una: finala de judo în care a concurat Alina Dumitru, medialiată cu argint la această Olimpiadă și cu aur la cea trecută, de la Beijing. Aceasta a fost a șaptea cea mai urmărită transmisiune.

Pe lângă gimna Finala de judo a Alinei Dumitru a fost singurul program sportiv altul decât gimnastica ce intrat în topul 10 al celor mai urmărite programe sportive de la Londra transmise de TVR 1. În top 10, finala de la judo a ocupat locul şapte, restul clasamentului fiind monopolizat de întrecerile gimnastelor.

Sportivii români care au participat la Jocurile Olimpice de la Londra s-au întors luni în țară. În seara de luni, președintele interimar Crin Antonescu îi va decora pe toți cei medaliați la competitie. În total, anul acesta România a câștigat doar nouă medalii, dintre care două de aur, fiind clasată pe locul 27.

Vezi AICI ce a spus Cătălina Ponor când a ajuns în România

Vezi AICI ce a spus Mariana Bitang când a ajuns în România

Vezi AICI ce a spus Sandra Izbașa când a ajuns în România


Urmăriți B1TV.ro și pe
`