Gimnastele junioare Laura Jurcă, Andreea Iridon şi Anda Butuc, calificate în patru finale la CE

Gimnastele junioare Laura Jurcă, Andreea Iridon şi Anda Butuc, calificate în patru finale la CE

Gimnasta junioară Laura Jurcă s-a calificat, miercuri, în finale la individual-compus, sărituri şi sol, la CE de la Sofia, Andreea Iridon în finale la individual-compus, bârnă şi sol, iar Anda Butuc în finală la bârnă.

Laura Jurcă s-a calificat în finală la individual-compus, de pe locul 3, cu un total de 55.641 puncte, ea urmând să evolueze şi în ultimul act la sărituri (14.333) şi la sol (13.933).

La rândul său, Andreea Iridon a ocupat locul 9, cu un total de 53.965 puncte, urmând a evolua şi ea în finală la individual-compus şi la bârnă (13.933), în care va lua startul şi Anda Butuc (14.066). Iridon este finalistă şi la sol (13.966).

Joi vor intra în competiţie şi senioarele, în formula Larisa Iordache, Diana Bulimar, Ştefania Stănilă, Andreea Munteanu, Silvia Zarzu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`