Gimnastele României se pregătesc pentru turneul de recalificare de la Rio. Diana Bulimar a declarat miercuri că echipa este pe drumul cel bun pentru turneul din perioada 16 – 18 aprilie.
"Mai avem încă de acumulat, trebuie să mai punem la punct câteva exerciții, dar suntem pe drumul cel bun pentru Rio. Ne vom dori foarte multă siguranță, pentru că ratarea este cea mai mare problemă. Vom merge pe siguranță la test event. Va fi un concurs în care trebuie să avem încredere, pentru că nu avem nimic de pierdut", a spus Bulimar.
"Ce s-a întâmplat cu Larisa trebuie să lăsăm în urmă. Îmi pare foarte rău că s-a accidentat, mi s-a rupt sufletul când am văzut. Dar o să își revină cât de curând. Până atunci trag cât pot de mine să pot ajuta echipa să trecem peste acest hop și să ne calificăm la Jocurile Olimpice pentru ea", a spus sportiva.
La rândul său, Iordache a precizat că îi este greu să privească antrenamentul de pe margine, dar nu poate participa din cauza unei operații la mână.
"Este foarte greu să privesc antrenamentul de pe margine pentru că îmi doream și eu să fiu alături de fete. Dar asta e situația, trebuie să le încurajez pe fete și să privesc înainte. Cred în fete, sper din tot sufletul să se adune și să fie o echipă. Trebuie să creadă în ele, pentru că se poate. Orice e posibil. (…) Mâna face bine, e în recuperare. Eu am intrat în sala de antrenament încă de când m-am întors de la operație. Medicii mi-au spus că recuperarea va dura șase săptămâni", a explicat gimnasta, potrivit Agerpres.
Lotul feminin a efectuat, miercuri, un antrenament deschis publicului la care au asistat chiar și Monica Roșu, Corina Ungureanu, Simona Amânar.