Gigi Becali, încasări uriașe în pandemie. Suma pe care urmează să o primească omul de afaceri

Publicat: 10 06. 2020, 09:04
foto: Hepta.ro / SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT PICTU

Gigi Becali (61 de ani) are încasări și pe timp de pandemie. După ce a redus salariile, omul de afaceri a anunțat că are de primit niște sume uriașe din drepturile TV și de la sponsorul principal.

FCSB va încasa în perioada următoare nu mai puțin de 2,5 milioane de euro, a dezvăluit Gigi Becali.

„Avem de luat 1,4 milioane de euro de la televiziuni și 1,1 de la City (n.r. – sponsorul echipei”, a declarat Gigi Becali pentru Digi Sport.

La această sumă s-ar putea adăuga în această vară și banii pentru transferurile tripletei Dennis Man – Florin Tănase – „Mbappe” Coman. Echipe din Olanda, Grecia, Statele Unite și Turcia s-au interesat de cei trei fotbaliști.

Ce spune Gigi Becali despre viitorul lui Bogdan Argeș Vintilă

Bogdan Argeș Vintilă va rămâne la FCSB, indiferent dacă va cuceri titlul sau nu.

„Dacă-și dă demisia, nu există, că nu i-o accept, dacă vrea să plece… Dar vă spun ceva. Dacă merge la biserică, e frate cu mine. Nu-l dau afară. Pe mine nu mă interesează de ce știe să facă un antrenor, mă interesează să meargă la biserică”, a declarat patronul FCSB la Digi Sport.

FCSB se află pe locul al doilea în play-off, cu 26 de puncte, la 4 puncte în spatele celor de la CFR Cluj. Craiova are tot 26 de puncte, Astra și Botoșani 24, iar Gaz Metan 23 de puncte.

Credința, arma „secretă” a lui Gigi Becali

Ar fi al cincilea an în care FCSB nu reușește să ia titlul, aspect pentru care Becali are soluția.

„N-am luat titlul pentru păcatele mele. L-am luat pe Tudor, care este de 10 ori mai bisericos ca mine, l-am luat pe MM, care a luat-o și el pe calea asta, pe drumul credinței. O să vedeți voi, țineți minte. Pe mine nu mă interesează de antrenor, mă interesează să meargă la biserică.

Eu stau la masă, chiar dacă vine cel mai mare din lume, cu cel în zdrențe, care merge la biserică. Eu nu mai stau decât cu preoți, călugări și călugărițe”, a precizat Becali la Digi Sport.

Gigi Becali, sumă uriașă donată în timpul pandemiei

Gigi Becali s-a implicat activ în lupta anti-COVID-19.

„Am vorbit din nou cu fata domnului Streinu Cercel și am comandat un medicament care nu mai există. Era foarte bucuroasă că am reușit pentru că acest medicament nu mai există. Se numește Arbidol. L-am comandat și l-am plătit deja. Aduc 100.000 de bucăți din Rusia”, a declarat latifundiarul din Pipera în urmă cu câteva luni.

„Am fost și la Craiova, și la Caracal, și la Pitești. Am dat măști și materiale. Am fost la mănăstire să mă rog. La noi o să treacă, noi avem Liturghia”, a mai precizat Becali pentru Digi Sport la finalul lunii martie.