Gigi Becali este foc și pară că în complexul Ghencea se antrenează o altă echipă din Liga I, în timp ce echipa sa este nevoită să facă drumuri în Domnești și Mogoșoaia.
Astfel, pentru 200 de lei pe zi, Pandurii închiriază terenul din Ghencea.
Becali este pregătit să dea CSA Steaua în judecată dacă nu primește despăgubiri pentru investițiile făcute sau nu ia în primire nocturna, tabela și loja oficială.
„Dacă asta e decizia lor, asta e, ce să mai fac? Dar mă întreb ce o să mai închirieze ei, după ce o să le luăm și tabela și nocturna și tot ce se află în patrimoniul firmei. Eu ce pot să mai fac? Dacă ei vor să distrugem o bazăm, o distrugem! Noi am întrebat deja de trei săptămâni când putem veni să demontăm tot ce e al nostru de acolo, dacă nu primim răspuns în scurt timp, o să acționăm în instanță”, a declarat Becali, potrivit sport.ro.
Latifundiarul susține că a investit 4 milioane de euro în complex, de la preluarea Stelei.