Gigi Becali ANUNȚ de ULTIMĂ ORĂ! Cine va fi noul antrenor al FCSB: MM l-a propus (FOTO)
După ce Laurenţiu Reghecampf își va da oficial demisia de la FCSB și va pleca în Emiratele Arabe Unite, la Al Wahda, Nicolae Dică îi va lua locul pe bancă. Acest anunț a fost făcut chiar de Gigi Becali, potrivitdigisport.ro.
„E posibil să fie Dică. În stadiu avansat sunt discuţiile. Reghecampf mi-a zis că vine mâine să vorbească cu mine. Are o ofertă de 2,6 milioane de euro care cu bonusuri ajunge la 4 milioane pe an. El vrea să plece şi să îi dau un sfat.
Primul la care m-am gândit e Dică. Am vorbit cu el în mare. Ne-am întâlnit. E de acord cu propunerea mea. Eu cred că el a semnat deja și acum doar se alintă", a spus Becali.
Pe Dică îl leagă un trecut alături de echipa FCSB și pare să fie unul dintre motivele pentru care este recomandat pentru postul de antrenor al echipei. El a fost mereu printre cei care au fost alături de FCSB în conflictul cu CSA Steaua. Mai mult decât atât, tehnicianul de 37 de ani nu ar avea pretenții salariale prea mari.
Mihai Stoica, directorul sportiv al vicecampioanei a fost cel care l-a propus în primă fază pe Dică ca antrenor.
„Mai vorbesc cu Mihai Stoica, pentru că are experienţă în forbal şi îi mai cer sfaturi”, a recunoscut piteşteanul, care nu a confirmat că ar fi discutat despre posibilitatea de a o pregăti pe FCSB.
Nicolae Dică a fost secund la Steaua, între 2014 și 2015, în perioada în care echipa a fost pregătită de Costel Gâlcă și de Mirel Rădoi.