Fostul internațional Gheorghe Popescu și-a depus oficial candidatura la șefia FRF vineri, declarându-se încrezător în șansele sale.
„E totul în regulă. Nu s-a validat dosarul, doar l-am depus, s-a sigilat plicul cu documente şi urmează a fi analizate. Nu am avut emoţii, am avut parte de altele de-a lungul carierei, dar am punctat momentul. Sunt foarte optimist, dacă nu aş fi fost nu aş fi intrat în această competiţie. Ceilalţi candidaţi sunt oameni pe care îi tratez cu maxim respect, au şansa lor pentru că altfel nu ar fi intrat în competiţie. Sper în continuare ca această competiţie să aibă la bază respectul, ceea ce nu s-a întâmplat până acum. Nu voi ezita niciodată să implementăm lucrurile interesante din programul dânşilor, dacă voi reuşi să câştig alegerile. Trebuie să urmărim interesul fotbalului, nu orgoliul personal”, a declarat Popescu la sediul Federaţiei Române de Fotbal, citează Mediafax.
Fostul fotbalist speră ca alegerile de pe 5 martie să se desfășoare corect.
Întrebat dacă are emoţii în legătură cu sentinţa din Dosarul Transferurilor, în care este inculpat, Popescu a spus că are răbdare până la 25 februarie. „Am stat 9 ani de când a început, haideţi să mai avem răbdare o săptămână. Pe 25 vom afla verdictul”, a răspuns Popescu.