Gică Popescu nu mai poate candida la președinția FRF, după ce a fost condamnat la închisoare cu executare
Gică Popescu nu mai poate candida la președinția Federației Române de Fotbal (FRF) după ce, marți, a fost condamnat la trei ani și o lună de închisoare cu executare în dosarul ”Transferurilor”, potrivit Digi Sport.
„Articolul 37 prevede foarte clar, nu mai poate candida sub nico formă, atât din punct de vedere fizic, pentru că va fi privat de libertate, dar și din punct de vedere juridic, statutul frf nu permite acest lucru”, a explicat avocatul Cătălin Ciubotă.
Articolul 37, alineatul 3) din Statutul Federației Române de Fotbal stipulează:
“Persoanele propuse pentru a candida la funcția de președinte
c) nu au suferit condamnări penale privative de libertate”
În cursa pentru președinția FRF au mai rămas Vasile Avram, Gheorghe Chivorchian, Răzvan Burleanu, Marcel Puşcaş și Sorin Răducanu.
Alegerile vor avea loc pe 5 martie.