Gică Popescu anunță că Generația de Aur își alege CANDIDATUL la șefia FRF: Noi TREBUIE să CONDUCEM fotbalul

Publicat: 03 06. 2017, 16:29
Foto: Facebook

Mai mulți membri ai Generaţiei de Aur au ajunst la Cardiff, pentru a urmări finala Ligii Campionilor de astăzi. Aceștia au comentat mesajele scandaloase pe care Gabriel Bodescu le-a expediat pe WhatsApp lui Justin Ștefan, potrivit gsp.ro.

„Ceea ce a făcut Bodescu e foarte, foarte grav, probabil cel mai grav lucru care s-a întâmplat în fotbalul românesc. Sunt declaraţii foarte, foarte grave.Nu cred că Generaţia de Aur se poate speria de unul ca Bodescu, nu cred! Nu aţi văzut că dacă îndrăznim să facem aşa ceva suntem pasibili de alte lucruri?Singurul care şi-a anunţat candidatura e Burleanu, probabil dacă a făcut-o are şi o strategie pentru alegeri.Până acum nu am discutat despre alegeri, dar poate o facem acum.Oricare dintre cei prezenţi aici ar fi mult, mult mai potrivit decât ce este acum la Federaţie", a spus Gică Popescu.

Bogdan Stelea a avut și el câteva cuvinte de spus despre situația actuală di FRF și ceea ce crede că ar trebui să se întâmple în viitor.

„Sunt foarte mulți care așteaptă o salvare din partea Generației de Aur! Cred că ar trebui să începem să luptăm pentru șansa noastră și trebuie să demonstrăm că merităm.Pe mine actuala conducere a Federației nu mă impresionează în niciun fel. Sunt foarte înverșunați împotriva noastră, încearcă să facă lucruri, dar indiferent cât s-ar strădui, nu le fac cu o anumite naturalețe. Eu îmi doresc ca Gică Popescu să se întoarcă în fotbal, pentru că e dreptul lui. Mai întâi poate la o echipă de club, apoi să fie președintele Federației Române de Fotbal”. a comentat și Bogdan Stelea.

Și Costel Gâlcă, la fel de revoltat precum ceilalți a lăsat să se înțeleagă că trebuie să se facă schimbări majore în FRF.

„Eu îmi doresc o strategie pentru conducerea fotbalului românesc.Vreau ca, pe viitor, cei din Generația de Aur să conducă fotbalul românesc, pentru că suntem îndreptățiți, mă includ și eu. Am făcut ceva pentru fotbal, iar în ziua de azi fotbalul nostru nu a ajuns acolo unde ne-am dorit. Vreau ca toți să conducem fotbalul pentru a progresa mai mult. Avem mai multe cunoștințe comparativ cu cei care sunt la conducere în ziua de azi".