Zi de sărbătoare în fotbalul românesc: Gică Hagi împlineşte marţi 54 de ani (FOTO, VIDEO)

Zi de sărbătoare în fotbalul românesc: Gică Hagi împlineşte marţi 54 de ani (FOTO, VIDEO)
Foto: Hepta.ro

Zi de sărbătoare pentru Gheorghe Hagi, unul din cei mai mari fotbalişti români ai tuturor timpurilor. „Regele”a împlinit marţi 54 de ani, ocazie cu care Gică Popescu, prieten apropiat al legendarului jucător şi coleg cu acesta în „Generaţia de Aur”, i-a făcut o urare emoţionantă.

„În fiecare an îi spun acelaşi lucru. Să fie sănătos, aproape de familie este, bogat este, să fie mai calm. Să fie mai rezervat în acele apariţii pe care le are pe teren. Gică ştie foarte bine ce are de făcut, este un prieten extraordinar, un tată nemaipomenit, eu îi doresc doar să fie sănătos, că el ştie foarte bine ce are de făcut”, a declarat Gică Popescu, potrivit telekomsport.ro.

Şi alte nume importante din fotbalul românesc au vorbit la superlativ de „Rege”.

„Un fotbalist extraordinar, un om deosebit şi un antrenor, un preşedinte, un patron, toate le face la superlativ”, a spus antrenorul Mircea Lucescu.

„Ar fi trebuit să fie aici, cu noi! La mulţi ani, Gică! Ar fi fost bine să fi fost aici cu noi”, a fost mesajul lui Gino Iorgulescu pentru Hagi.

„Regele” s-a născut pe 5 februarie 1965, la Săcele, în judeţul Constanţa.
De notat că data de 5 februarie reprezintă însă şi un punct comun pe care Hagi îl are cu alţi fotbalşti uriaşi din lume. În această zi s-au mai născut Cristiano Ronaldo, Neymar sau Carlos Tevez, dar şi regretatul Cesare Maldini. Românul Eric Bicfalvi este născut tot pe 5 februarie, în 1988.

Ca jucător, Hagi a fost un purtător clasic de număr 10 (conducător de joc) care se remarca în teren prin claritatea paselor trimise către atacanți și șuturile eficace la poartă, atunci când se afla el însuși în poziție de finalizator. Câteva din golurile sale au intrat în istoria fotbalului. Hagi reușea să depășească ușor mulți adversarii prin dribling și găsea deseori de unul singur mijloace de câștigare a unui meci. Deși nu excela la capitolul viteză, se orienta excelent în teren și reușea să fie prezent în bune poziții de joc, ceea ce îi permitea fie să paseze decisiv, fie să șuteze cu succes de la distanță.

Iată, mai jos, 10 momente cheie din cariera de succes a lui Gică Hagi:

1. Supercampion al Europei. În 1987, la doar 22 de ani, Hagi a marcat unicul gol al meciului Steaua – Dinamo Kiev şi a adus Supercupa Europei în palmaresul roş-albaştrilor.

2. Întâlnirea greilor. Supranumit „Maradona din Carpaţi”, Hagi s-a întâlnit cu legendarul fotbalist argentinian la Campionatul Mondial din Italia, în 1990, când România a scos o remiză, 1-1, cu deţinătoarea de atunci a trofeului.

3. Generaţia de Aur. La patru ani distanţă, la Mondialul din SUA, Hagi a contribuit decisiv la cea mai mare performanţă din istoria naţionalei României: sferturi de finală la Cupa Mondială.

4. Câştigător al Cupei UEFA. Alături de Gheorghe Popescu, Hagi a cucerit un nou trofeu european. În 2000, Galatasaray s-a impus la loviturile de departajare în finala cu Arsenal şi a câştigat Cupa UEFA.

5. Retragerea de la naţională. Ultimul meci jucat de Hagi pentru naţionala României a fost de tristă amintire. „Regele” a fost eliminat meciul cu Italia, iar tricolorii au fost eliminaţi în sferturile de finală de la Euro 2000.

6. După Euro 2000, Hagi a revenit la echipa de club şi a cucerit Supercupa Europei alături de Galatasaray. Echipa pregătită atunci de Mircea Lucescu s-a impus în faţa Realului.

7. Cu peste 60 de mii de oameni în tribune, „Regele” a primit retragerea pe care o merita în cadrul „Galei Hagi”, pe 24 aprilie 2004.

8. În toamna anului 2001, cu Gică Hagi pe banca tehnică, naţionala României a pierdut barajul cu Slovenia şi a ratat calificarea la Campionatul Mondial din 2002.

9. Pe 21 septembrie 2015, Hagi a intrat în Hall of Fame-ul fotbalului mondial şi a primit premiul „Golden Foot”.

10. Hagi obţine cea mai mare performanţă din cariera de antrenor în mai 2017. FC Viitorul a cucerit titlul de campioană, după o luptă decisă în ultima etapă cu FCSB.

Mai jos puteţi urmări câteva momente fabuloase din cariera de jucător a lui Gică Hagi:

Zi de sărbătoare în fotbalul românesc: Gică Hagi împlineşte marţi 54 de ani (I)

Zi de sărbătoare în fotbalul românesc: Gică Hagi împlineşte marţi 54 de ani (II)

Zi de sărbătoare în fotbalul românesc: Gică Hagi împlineşte marţi 54 de ani (III)

Zi de sărbătoare în fotbalul românesc: Gică Hagi împlineşte marţi 54 de ani (IV)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`