Gică Hagi se întăreşte pentru Liga Campionilor. Primele transferuri reuşite de Farul, la două zile distanţă după ce a devenit campioană
Farul lui Gică Hagi a anunțat primele două transferuri, la doar două zile după ce Farul a câștigat titlul de campioană.
„Marinarii” i-au adus pe atacanții Rivaldinho (28 de ani) și Nicolae Carnat (25 de ani), ambii din postura de jucători liberi de contract. Cei doi au semnat înțelegeri valabile trei ani.
Rivaldinho, o revenire
Fiul legendarului Rivaldo a mai jucat sub comanda lui Gică Hagi, la FC Viitorul, în perioada 2019-2020, când a și câștigat Cupa României. Altfel, În ultimul sezon, petrecut alături de retrogradata CS Mioveni, Carnat a marcat două goluri în 29 de meciuri.
„Farul Constanța a perfectat primele transferuri înaintea următorului sezon din Superligă.
Atacanții Rivaldinho și Nicolae Carnat au semnat contracte valabile pentru următorii 3 ani cu formația noastră.
Ambii au mai evoluat în trecut pentru clubul nostru, Rivaldinho în perioada ianuarie 2019 – august 2020, perioadă în care a marcat 15 goluri în 43 de meciuri, în timp ce Nicolae Carnat este un produs al Academiei Hagi.
Bine ați venit și mult succes în tricoul alb-albastru!„, a anunțat Farul.