Gică Hagi, mesaj emoționant după moartea lui Duckadam: „Am pierdut un coleg care ne-a oferit tuturor speranța că putem fi cei mai buni. Mulțumim, Helmut, pentru toate momentele frumoase!” (FOTO)

Publicat: 02 12. 2024, 21:59
Helmut Duckadam. Sursa foto: Captură video - Gazeta Sporturilor / YouTube

Gheorghe Hagi a transmis un mesaj emoționant la trecerea în neființă a lui Helmut Duckadam. Fostul mare portar a murit la vârsta de 65 de ani.

Hagi: Mulțumim, Helmut, pentru toate momentele frumoase

„Astăzi este o zi tristă, am pierdut un coleg care ne-a oferit tuturor speranța că putem fi cei mai buni.

Mulțumim, Helmut, pentru toate momentele frumoase !

Legendele nu mor niciodată ! Mereu în inima noastră ! Odihnește-te în pace !”, a transmis Gică Hagi, pe Facebook.

Helmut Duckadam a murit

Helmut Duckadam, portarul care a câștigat Cupa Campionilor cu Steaua în 1986, a murit, luni, în jurul orei 02:00 dimineața.

Anunțul a fost făcut de Marcel Pușcaș: „Acum am auzit că a murit unul dintre bunii mei prieteni, un fost foarte bun coleg, un fost foarte bun fotbalist, este singurul român din Guiness Book, la doar 65 de ani. S-a stins Helmut, Helmut Duckadam, cel care a reușit să facă o țară fericită. Am vorbit acum o săptămână, Hemulth, erai vesel. Te-ai dus prea repede, prea repede, prietene… Dumnezeu să te odihnească! Dumnezeu să te odihnească! Ai fost un familist convins, un om generos, ai ajutat pe toată lumea când ai putut. Drum lin, prietene, drum lin!”.

Duckadam a mers sâmbătă la spital și a rămas internat, acuzând stări de rău. Medicii au decis că ar avea nevoie de o altă intervenție chirurgicală la aortă, motiv pentru care a fost transferat la Spitalul Militar.

„Se pare că septicemie ar fi făcut. Marcel Pușcaș mi-a spus. Chiar acum vorbeam cu Pițurcă, nici el nu știa nimic”, a mărturisit Adrian Bumbescu, pentru ProSport.

După meciul câștigat pe „Cluj Arena”, Mircea Rednic a început să plângă în momentul în care a vorbit despre Helmut Duckadam: „Dumnezeu așa a vrut, e o victorie umbrită de ce s-a întâmplat cu Helmut. A fost un super băiat, un super portar, chiar suntem afectați de ce se întâmplă astăzi. Un adevărat lider, om, să știți că victoria noastră e umbrită de acest eveniment trist, Dumnezeu să-l odihnească”.