Gică Hagi, dezamăgit după Viitorul – Steaua 0-1: Meritam mai mult, am dominat Steaua

Publicat: 15 12. 2015, 07:44
Foto: fresh24.ro

Steaua s-a impus cu 1-0 din minutul 3 în partida disputată pe terenul Viitorului și este la al doilea succes consecutiv de când Laurențiu Reghecampf a revenit pe banca campioanei.

Antrenorul Viitorului, Gheorghe Hagi se declară dezamăgit de rezultat, subliniind că elevii săi meritau să marcheze, ei fiind cei care au dominat partida.

„Meritam mai mult, puteam să marcăm goluri. Noi trebuia să fim mai lucizi în faţa porţii. E greu să vorbim când pierzi, dar mergem înainte, creştem de la meci la meci.Va veni şi ziua când o să-i batem. Jucăm din trei în trei zile, creştem, căpătăm experienţă şi o să fim buni. Ne-am creat ocazii, am făcut ce trebuia, puteam să marcăm. Dar nu stăm să ne lamentăm, nu stăm ca alţii să plângem la televizor. Am dominat Steaua şi vom vedea”, a declarat Hagi la Digisport.

Steaua a învins echipa de la malul Mării cu scorul de 1-0 datorită golului marcat de Hamroun în debutul partidei și a ajuns la a doua victorie la rând cu Reghecampf pe banca tehnică.

Cele două formații se vor întâlni din nou joi în Cupa României.