Gheorghe Hagi, suspendat două meciuri de Comisia de Disciplină a FRF: Antrenorul FC Viitorul, penalitate sportivă de 320 de lei

Publicat: 02 09. 2015, 16:18
Foto: opiniatimisoarei.ro

Antrenorul formaţiei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a fost suspendat, miercuri, de Comisia de Disciplină a FRF pentru două meciuri.

Decizia vine după ce arbitrul Cătălin Popa l-a trimis în tribună la partida cu Steaua, pentru proteste, informează site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.

Pentru eliminarea din minutul 67 al meciului Steaua – FC Viitorul, scor 1-0, antrenorul Gheorghe Hagi a primit şi o penalitate sportivă de 320 de lei.

Antrenorul formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Edward Iordănescu, a fost de asemenea sancționat de către Comisia de disciplină cu două jocuri de suspendare şi cu o penalitate de 320 de lei, pentru eliminarea din timpul partidei cu FC Dinamo, din cadrul etapei a IX-a Ligii I.