Gheorghe Hagi a primit trofeul Golden Foot, în cadrul unei gale care a avut loc la Monte Carlo

Publicat: 21 09. 2015, 23:39

Fostul fotbalist Gheorghe Hagi a primit luni trofeul Golden Foot, oferit de prinţul Albert de Monaco, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Monte Carlo, informează Mediafax.

Distincția este echivalentă cu Hall of Fame-ul fotbalului, iar în cadrul acestei gale Hagi şi-a imprimat talpa piciorului pe aleea „Promenada Campionilor” de pe riviera monegască.

În cadrul evenimentului au mai fost premiaţi David Trezeguet, Rinat Dasaev şi Daniel Passarella.

De asemenea, camerunezul Samuel Eto’o a primit premiul Goden Foot 2015, acordat unui jucător aflat încă în activitate.