Gest controversat la JO: Un sportiv american a defilat cu drapelul Mexicului

Publicat: 12 08. 2012, 13:51
Foto: cnn.com

Atletul Leo Manzano a reușit să suscite comentarii aprinse în presa americană după ce, de bucurie că a câștigat cursa de 1.500 de metri la Jocurile Olimpice, a făcut turul de onoare al stadionului cu două steaguri, cel al Statelor Unite și cel al Mexicului.

Astfel Manzano a dorit să onoreze ambele țări de care este legat – SUA, pentru care a concurat, și Mexicul, țara în care s-a născut.

Sportivul însuși a declarat după cursă că a fost onorat să reprezinte ambele țări

Gestul său a fost aspru criticat în presa americană, un jurnalist al CNN, de exemplu, considerând manifestarea sa una ”greșită și nepotrivită” pentru această situație, în ciuda faptului că Manzano a adus SUA o medalie în categoria 1.500 de metri după o pauză de 44 de ani.

Deși pentru cei cu dublă cetățenie ca atletul american gestul său ar putea reprezenta un motiv de mândrie, pentru americani, este un gest condamnabil, pentru că ”participarea (la JO n.r.) ține de apartenența la o echipă, de mândria națională, nu de mândria proprie.”