Finala Campionatului European de handbal masculin va avea loc duminică, de la ora 18.30, între Germania și Spania.
Germania a ajuns în ultimul act al competiției după ce a trecut cu emoții de Norvegia cu scorul de 34-33, scrie ProSport.
Spania a învins Croația la patru goluri diferență, scor 33-29.
Finala mică a Campionatului European va avea loc duminică, de la ora 16.00, între Norvegia și Croația.
Dacă pentru a se stabili locurile 1-4 trebuie să avem răbdare să se desfășoare cele două meciuri, pozițiile 5-6 au fost stabilite.
Franța ocupă locul cinci după succesul înregistrat în fața Danemarcei, iar pe locul 6 este Polonia care a trecut de Suedia.
Franța este ultima câștigătoare a acestui campionat, care și-a adjudecat titlul în 2014 pentru a treia oară în istoria sa. Anul acesta nu a mai fost atât de norocoasă, fiind eliminată în faza grupelor principale ale competiției.
Cea care va câștiga meciul de sâmbătă seara va avea asigurată calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio.