George Simion, reacție dură în cazul steagului cu „Ungaria Mare”: „Pot să-și pună și pene în cap! Au venit cu o hartă care n-a existat niciodată”
George Simion, liderul partidului AUR, a reacționat vineri în urma scandalului generat de folosirea steagului cu „Ungaria Mare” de către naționala Ungariei. Acesta a calificat intenția „o inepție, o chestiune anacronică”.
George Simion despre steagul cu „Ungaria Mare”
„Ei pot veni și cu pene în cap. N-o să-i ajute la nimic. Ardealul este, a fost și va fi pământ românesc. Să vii la 105 ani după Trianon și să contești granițe. Să faci o hartă care n-a existat niciodată în realitatea geografică a lumii, e o inepție anacronică”, a zis George Simion pentru GSP.
George Simion a lansat cu această ocazie acuzații grave la adresa ministrului Sportului, Eduard Novak:
„Cred că ce-ar trebui pe noi să ne intereseze, vizavi de sport, e felul în care conduce sportul domnul Novak. Interferența lui la Federația de Hochei, unde caută să-și impună președinte, deși fosta glorie a hocheiului, domnul Hălăucă, a fost votat democratic într-o Adunare Generală.
Felul în care este folosit sportul pentru a creea și susține curentul transilvănean de rupere față de România. Înțelegem lucrurile acestea. Avem oameni slabi care conduc la București, din păcate. Dar niciodată nu se va mai schimba granița în vestul României”.
Scandalul generat de Federația Maghiară de Fotbal (MLSZ) este departe de a se fi încheiat, după ce ungurii au anunțat că au dreptul de a folosi steagul Ungariei Mari pe stadion.
Federația Maghiară de Fotbal anunță că va folosi steagul Ungariei Mari, în ciuda poziției UEFA
MLSZ a admis că aceasta a fost o decizie proprie, interpretând reacțiile UEFA și FARE. Ungurii susțin că „nu este de competența asociației din România să evalueze hotărârea luată de MLSZ. Intervenția sa a fost neautorizată și nefondată”.
Miercuri seară, MLSZ a dat alt comunicat, concluzia fiind că aceasta a fost în întregime decizia sa.
Admite că UEFA nu a permis oficial, limpede, folosirea steagului, dar a profitat că forul de la Nyon nu a pedepsit MLSZ în ancheta deschisă pentru discriminare după meciul Ungaria – Italia, jucat pe 22 septembrie 2022, când același steag a apărut pe „Puskas Arena”.
A scos din context și o parte din mesajul primit de la FARE – „Apariția hărții Marii Ungare pe steag nu este în sine considerată un act discriminatoriu, pe care FARE l-ar putea raporta organelor internaționale ale fotbalului – FIFA și UEFA”.
Federația maghiară a conchis că „poziția noastră nu a fost nici contestată, nici infirmată de UEFA și FARE”.
Oficialii UEFA au trimis o scrisoare de urgență către Federația de Fotbal din Ungaria.