Genzebe Dibaba a stabilit un nou record mondial în proba de atletism feminin de 1.500 m
Atleta etiopiană Genzebe Dibaba, în vârstă de 24 ani, a stabilit un nou record mondial în proba de atletism feminin de 1.500 m, cu timpul de 3min.50sec.07/100, la cea de-a 10-a etapă a circuitului „Liga de Diamant”, la Monaco, potrivit Agerpres.
Genzebe Dibaba a doborât vechiul record de 3min.50sec.47/100, realizat pe 11 septembrie 1993, de chinezoaica Qu Yunxia, considerat pentru mult timp inaccesibil.
Genzebe Dibaba, dublă campioană mondială în sală, la 1.500 m și 3.000 m. este sora mai mică a atletei Tirunesh Dibaba (30 ani), multiplă campioană olimpică și mondială la 5.000 m și 10.000 m.