Situație incredibilă la Federația Română de Fotbal.
Comisia de Etică și Disciplină a vrut să cheme un jucător luni la audieri.
Ceea ce este, am putea spunem, rușinos, acum urmează.
Comisia a trimis o adresă către ACS Poli Timișoara în care îl cheamă la audieri pe Gabriel Cârnu.
Ceea ce nu știu ei este faptul că acest fotbalist nu există, potrivit Libertatea.
Singurul cu un nume asemănător este Gabriel Cânu, fost jucător la FC Național, FC Vaslui și Ceahlăul Piatra Neamț.
Trecând peste situația creată de FRF, în cazul fotbalistului, totul a plecat de la partida dintre Poli Iași și ACS Poli Timișoara de pe 18 aprilie. Atunci, Gabriel Cânu a cerut să fie înlocuit ca urmare a unei accidentări. Accedentat la adductori, fotbalistul și-a pus gheață în zona inflamată, iar în momentul în care a plecat spre vestiare, ar fi făcut scene obscene fanilor, potrivit unui site din Moldova.
Foto: Libertatea.ro