FRF: Stocul cu tricourile naționalei de la meciul cu Italia dedicate victimelor din Colectiv s-a epuizat
Stocul celor 100 de tricouri ale Naționalei de Fotbal pentru campania #Colectiv au fost epuizate, a anunțat Federația Română de Fotbal pe site-ul oficial.
România a jucat amicalul cu Italia de la Bologna cu tricouri speciale, care au avut scrise pe ele numele celor decedați în clubul Colectiv.
FRF anunțase că tricourile în care au jucat elevii lui Anghel Iordănescu vor fi puse în vânzare pentru suporterii care vor să aibă o amintire de la meciul României cu Italia, dar care pot să facă și un act de caritate. Banii pe care Federația i-a strâns în urma comercializaării tricourilor vir fi donați pentru victimele din clubul Colectiv. Tricourile speciale au fost vândute la prețul de 249 de lei.
FRF a anunțat că sprijinul lor față de victimele din club nu se oprește aici. Aceasta poate facilita procesul de recuperare al celor care mai sunt internați în spitale prin Departamentul Medical, care pune la dispoziția echipelor medicale cele două camere hiperbarice de care dispun.
În același timp, Federația va pune la dispoziția pacienților care vor avea nevoie de recuperare complexul din cadrul Centrului de Fotbal Mogoșoaia.