FRF îl dă în judecată pe Adrian Mititelu pentru afirmații false și denunț calomnios

Publicat: 27 06. 2013, 21:26
Foto: evz.ro

Federaţia Română de Fotbal a emis joi într-un comunicat de presă în care precizează că patronul FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, nu a făcut niciun demers regulamentar pentru reînscrierea clubului său în competiţii.

„FRF atrage atenţia asupra comportamentului duplicitar al lui Adrian Mititelu faţă de suporterii craioveni: până la această dată, SC Fotbal Club U Craiova SA nu a făcut niciun demers regulamentar de înscriere a clubului în competiţiile organizate de FRF. Singurele documente primite din partea SC Fotbal Club U Craiova SA sunt o cerere de înscriere a clubului FC Universitatea Craiova în Liga I (764/20.02.2013), două notificari prin care FRF şi Liga Profesionistă sunt somate să comunice «înscrierea sau neînscrierea Fotbal Club U Craiova SA în campionatul de fotbal ediţia 2013-2014»(79/15.04.2013; 98/09.05.2013) precum şi o cerere prin care se solicită Comitetului Executiv să comunice «înscrierea sau neînscrierea» şi să finanţeze refacerea echipei (1460/20.06.2013)”, se arată în comunicatul FRF.

Forul fotbalistic menţionează că niciunul dintre documentele respective nu îndeplineşte condiţiile regulamentare pentru înscrierea în competiţiile organizate de FRF.

„Înscrierea în Liga I nu este posibilă pentru că echipa patronată de Adrian Mititelu a retrogradat pe cale sportivă în Liga 2, în sezonul 2010-2011; iar pentru înscrierea în Liga 2, clubul ar fi trebuit să depună la FRF dosarul care să dovedească îndeplinirea condiţiilor de înscriere, aşa cum sunt acestea stabilite de art. 39, alin. 1, al Regulamentului de Organizare a Activităţii Fotbalistice. Condiţiile înscrierii includ, printre altele, obligativitatea deţinerii unui stadion omologat, a angajării de antrenori calificaţi, a inexistenţei unor debite neachitate, precum şi dovedirea faptului că respectivul club are asigurate sursele de finanţare care asigură participarea în competiţiile la care se înscrie”, adaugă FRF.

FRF adaugă că îşi rezervă dreptul de a-l acţiona în judecată pentru afirmaţii false şi denunţ calomnios pe Adrian Mititelu, ca urmare a unor declaraţii făcute de acesta marţi (n.r. – „pentru mine această decizie e un semn că Mircea Sandu controlează ICCJ”).

„De altfel, afirmaţiile lui Adrian Mititelu se adaugă unei serii lungi de ameninţări la adresa reprezentanţilor justiţiei pentru a influenţa deciziile acestora şi de plângeri penale formulate împotriva judecătorilor din completele de soluţionare a cauzelor deschise abuziv împotriva FRF. FRF va continua şi demersurile legale pentru a demonstra ca decizia de excludere a SC Fotbal Club U Craiova SA a fost luată în conformitate cu Statutul federaţiei. Departe de a fi rezultatul unei razbunări personale, decizia a fost determinată de necesitatea respectării unei prevederi statutare pe care toate cluburile afiliate au agreat să o ridice la rang de obligaţie esenţială: recunoaşterea jurisdicției speciale a Tribunalului Arbitral al Sportului de la Lausanne (TAS) asupra hotărârilor unei comisii federale”, se mai menţionează în comunicatul forului fotbalistic, care conchide: „FRF, în virtutea respectării principiilor în temeiul cărora este organizată şi funcţionează (principiile sportivităţii, respectului şi fair-play-ului), va continua să sprijine orice membru afiliat, prezent sau viitor şi va penaliza orice încercare de a înşela încrederea iubitorilor fotbalului”, se mai precizează în comunicat.

Primarul municipiului Craiova, Olguţa Vasilescu, a anunţat, joi, că echipa CS Universitatea Craiova are deja antrenor, un lot de 22 de jucători, buget de 1,5 milioane de euro şi va evolua în ediţia 2013-2014 a Ligii a II pe locul pus la dispoziţie de FRF.