FRF, după anunțul lui Gică Hagi: „Mai devreme sau mai târziu, va conduce echipa națională a României”
Federația Română de Fotbal a confirmat că Gică Hagi a refuzat să preia echipa națională și i-a urat „mult succes” în proiectul de la Farul Constanța.
FRF: Mai devreme sau mai târziu, Hagi va conduce echipa națională
Reprezentanții FRF s-au arătat încrezători că fostul mare fotbalist, actualmente antrenor, va ajunge la un moment dat la cârma primei reprezentative.
„Hagi este un simbol al fotbalului românesc, iar angajamentul său continuu față de acest sport este deosebit de apreciat. FRF înțelege însă motivele care au stat la baza deciziei sale de a nu prelua, în acest moment, rolul de selecționer al echipei naționale și respectă decizia sa. FRF îi urează mult succes în continuare în cadrul proiectului Farul Constanța, având deplina încredere că Gheorghe Hagi va continua să contribuie semnificativ la dezvoltarea fotbalului românesc, așa cum a făcut-o de-a lungul întregii sale cariere”, afirmă cei de la FRF, luni, într-un comunicat de presă.
„Cu siguranță, mai devreme sau mai târziu, domnul Hagi va conduce echipa națională a României de pe banca tehnică spre noi succese. Spiritul său ambițios, dăruirea și pasiunea pentru fotbal reprezintă valori esențiale care, cu siguranță, la momentul potrivit, vor aduce beneficii imense echipei naționale”, se arată în același comunicat.
FRF continuă să caute selecționer
Reprezentanții FRF vor continua procesul de căutare a unui nou selecționer, post lăsat liber prin plecarea lui Edi Iordănescu.
„În perioada imediat următoare, Administrația FRF urmează să identifice cea mai bună variantă pentru postul de selecționer al României, în baza nominalizărilor Comisiei Tehnice”, mai notează FRF în comunicatul de luni.