Franco Morbidelli câștigă Marele Premiu al Austriei la Moto2

Publicat: 13 08. 2017, 17:30

Pilotul italian Franco Morbidelli (Kalex) a câștigat, duminică, Marele Premiu al Austriei la Moto2, pe circuitul de la Spielberg, devansându-și coechipierii – spaniolul Alex Marquez și elvețianul Thomas Lüthi, anunță AFP, citată de Agerpres.

Plecat de pe poziția a doua a primei linii, Morbidelli a obținut cel de-al șaptelea succes al sezonului în 11 curse de până acum, mărindu-și avantajul în fruntea clasamentului mondial al categoriei.

Astfel, Morbidelli a acumulat 207 puncte, fiind urmat în ordine de Thomas Lüthi (Kalex) 181 puncte, Alex Marquez (Kalex), 153 puncte, Miguel Oliveira (KTM) 133 puncte și Francesco Bagnaia (Kalex) 100 puncte.