Francezii de la Academia Mouratoglou s-au ascuns în cazul de dopaj al Simonei Halep » De ce nu o apără nimeni pe Simona?

Francezii de la Academia Mouratoglou s-au ascuns în cazul de dopaj al Simonei Halep » De ce nu o apără nimeni pe Simona?
Francezii de la Academia Mouratoglou s-au ascuns în cazul de dopaj al Simonei Halep » De ce nu o apără nimeni pe Simona?, sursă foto: captură YT

Gazeta Sporturilor a trimis o echipă de jurnaliști la Biot. Reporterul Remus Dinu și cameramanul Valentin David au ajuns azi în localitatea de pe Coasta de Azur, unde Patrick Mouratoglou a ridicat Academia de tenis. O liniște stânjenitoare a însoțit fiecare întrebare pusă cu privire la cazul de dopaj al Simonei Halep (31 de ani, 10 WTA).

Tot mai multe voci cu greutate din sport arată cu degetul către staff-ul francez al Simonei

Halep a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, după ce a fost depistată cu o substanță interzisă la ediția US Open din acest an. Jucătoarea noastră a fost informată de testul pozitiv pe 7 octombrie.

Tot mai multe voci cu greutate din sport arată cu degetul către staff-ul francez al Simonei. Răspunsurile și explicațiile de orice fel întârzie să apară.

terenuri tenis Academia Mouratoglou, sursă foto: captură YT

Patrick Mouratoglou, antrenorul din momentul testului pozitiv la Roxadustat, a oferit o singură reacție din momentul declanșării scandalului. A transmis, într-un mesaj scurt, că este alături de Simona. În rest, tăcere!

Ajunși la Biot pentru a lua pulsul locului unde Simona Halep s-a pregătit în ultimele șase luni, reporterii români au fost refuzați ferm de reprezentanții Academiei, care se ascund de răspunsurile așteptate de toți fanii Simonei.

Jurnaliștii GSP au fost somați să nu se apropie prea tare de Academie, să nu filmeze nici înăuntru și nici în afară. „Vă avertizăm să nu filmați și să nu faceți poze, vă interzicem explicit”, au transmis responsabilii de la Academia Mouratoglou.

De sus, din micuța intersecție care-și croiește drum spre Routes de Dolines, răsare impunător construcția pe care însuși simandicosul antrenor francez o numește una dintre cele mai dotate academii de tenis ale lumii.

Zeci de terenuri de zgură perfect îngrijire, clădiri impunătoare și un mega-campus întins pe 12 hectare alcătuiesc „paradisul” construit în timp de Mouratoglou, locul unde francezul se laudă că șlefuiește viitoarele staruri ale tenisului mondial.

Lui Mouratoglou i se atribuie o doză importantă de vină pentru testul pozitiv al Simonei

Însă imaginea imaculată pe care „The Coach” a încercat să și-o construiască de-a lungul timpului atât lui, cât și complexului de pe Riviera Franceză, a început să se mai întineze puțin câte puțin odată cu apariția cazului care a „azvârlit-o” pe Simona Halep în cea mai delicată postură din toată cariera ei.

În România, mai ales, voci din lumea tenisului au început, mai timid, apoi ceva mai apăsat, să-l arate cu degetul pe Mouratoglou, căruia îi atribuie o doză importantă de vină pentru testul pozitiv al Simonei. Răspunsul celui mai filosof antrenor din tenis? Tăcerea.


Colaborarea dintre Simona Halep și francezul Patrick Mouratoglou este pusă pe pauză de sportivă.

Dacă scandalul de dopaj în care jucătoarea sa e implicată l-a prins pe Mouratoglou în plin tur de forță alături de Holger Rune, danezul pe care Patrick îl antrenează în acest final de sezon, nimeni altcineva din academia acestuia nu a părut dispus să iasă în față pentru a-i lua apărarea cu subiect și predicat Simonei sau pur și simplu pentru a discuta pe îndelete despre controversa momentului în tenisul mondial.

Trimișii Gazetei în Biot au încercat să fixeze o discuție fie cu cineva din echipa de comunicare a academiei, fie cu un apropiat din cercul intim al lui Mouratoglou, însă răspunsul primit din partea managerului de PR Max Restifo a fost unul fără echivoc:

„Așa cum am spus, nu putem discuta despre acest lucru până când lucrurile nu se clarifică, nu e nimic ce am putea comunica acum. Suntem 100% alături de Simona în această luptă a ei de a-și demonstra nevinovăția”, a transmis Restifo, un copy-paste fără prea multă substanță după postarea lui Mouratoglou de zilele trecute.

De altfel, antrenorul francez a ales ca, până în acest moment, să comunice doar prin intermediul rețelelor de socializare. Echipa Gazetei nu a primit acceptul de a filma nici în interiorul academiei și nici în afara acesteia, Restifo motivând că o astfel de solicitare trebuia efectuată cu mult timp înainte.

Cu sau fără Simona Halep prin preajmă, viața își vede de rutina obișnuită la ultramoderna școală de tenis din Biot, unde panourile cu citate motivaționale de-ale lui Mouratoglou te însoțesc la tot pasul. La fiecare câteva minute, mașini luxoase conduse de părinți înzestrați intră și ies pe porțile automate ale complexului, transportând spre „laboratorul” lui Mouratoglou copii care, până mai ieri, visau să devină și Simona Halep.

Academia lui Mouratoglou găzduiește anual 4.000 de jucători

Înființată în 1996, Academia lui Mouratoglou din Franța este centrul unui proiect cu pretenții coordonat de francez. Sunt angajați 28 de antrenori, ei se ocupă de aproximativ 4.000 de jucători, câți deschid porțile bazei din Biot în fiecare an.

Aici a fost prezentă și Simona de mai multe ori în 2022, s-a antrenat și a fost consiliată pas cu pas de Mouratoglou și staff-ul acestuia.

Acum, antrenorul care s-a ocupat de-a lungul timpului de Serena Williams, Stefanos Tsitsipas sau Coco Gauff tace, limitându-se, la fel ca echipa lui, la reacții lapidare și la somații către singurii ziariști români deplasați la fața locului: „Nu avem nimic de declarat în plus. Vă rugăm să plecați, nu aveți voie să filmați pe proprietatea noastră”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)