Fotbalistul Adrian Cristea dă clubul Steaua în judecată și cere despăgubiri de 170.000 euro

Publicat: 22 02. 2014, 18:01
Foto: gsp.ro

Războiul dintre fotbalistul Adrian Cristea şi clubul Steaua merge mai departe. Prinţul s-a hotărât să dea echipa în judecată şi să ceară despăgubiri de 170 de mii de euro, nemulţumit fiind de verdictul Ligii Profesioniste de Fotbal. Cristea este nemulţumit că nici până azi nu şi-a primit prima de calificare în grupele Champions League.

Dezamăgit de colaborarea cu Steaua, mijlocaşul a depus un memoriu la Liga Profesionistă de Fotbal în care cere echipei achitarea restanţelor salariale, dar şi a primei de 100.000 de euro pentru calificarea Stelei în Champions League.

Comisia FRF i-a dat dreptate doar parţial, iar Steaua trebuie acum să-i plătească fotbalistului 20.000 de euro, sumă ce reprezintă salariile din decembrie şi ianuarie. Nemulţumit de decizia instanţelor sportive, Cristea este decis să apeleze şi la instantele civile, scriu jurnaliştii de la Fanatik.

Sportivul in varsta de 30 de ani vrea să dea în judecată clubul Steaua şi să ceară 170 de mii de euro, bani ce reprezintă salariul pentru cele 17 luni rămase până la finalul contractului cu Steaua.

Adrian Cristea a rezistat doar 6 luni în Ghencea. Nu a reuşit să se impună la clubul lui Gigi Becali, aşa că la sfârşitul anului trecut, Cristea a fost anunţat de antrenorul Laurenţiu Reghecampf că poate să îşi caute o nouă echipă.