Probleme la FC U Craiova: Unul din cei mai importanţi fotbalişti a fost condamnat la închisoare cu executare (FOTO)

Publicat: 18 07. 2018, 15:12

„Craiova lui Adrian Mititelu” a primit o lovitură importantă! Portarul Andrei Preda, poreclit „Gogoașă”, a fost condamnat de Judecătoria Craiova la un an și două luni de închisoare cu executare sub acuzaţia că a bătut două persoane, frate și soră, cu o bâtă, în 2015, conform Gazeta de Sud.

Incidentul a avut loc în 12 octombrie 2015 când o altercaţie a izbucnit între Preda şi un alt craiovean care i-a blocat autoturismul acestuia.

„Pentru a atenționa persoana care îi blocase autoturismul, a claxonat de mai multe ori, împrejurare în care inculpatul Preda Romis Andrei a ieșit în fața imobilului și i-a adresat cuvinte jignitoare. Urmare a faptului că partea civilă i-a adresat, la rândul său, cuvinte jignitoare, inculpatul Preda Romis Andrei a mers la locuința sa, de unde a revenit având asupra sa o bâtă de baseball din aluminiu. Inculpatul a lovit partea civilă cu pumnul și bâta de baseball în zona capului și peste corp”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Hotărârea nu este definitivă şi poate fi atac de către Preda cu apel.

Această sentinţă vine la două săptămâni după ce chiar Andrei Preda a susţinut că l-ar fi agresat fizic pe președintele lui U Craiova, Marcel Popescu, la un solar din Craiova, conform GSP.

Oficialul echipei din Liga 1 a negat cele spuse de Andrei Preda, iar Poliția Craiova a susținut că în baza lor de date n-a fost raportat niciun incident între cele două persoane