Fotbal Club Steaua, mulțumiri pentru antrenorul Constantin Gâlcă, ajuns la finalul contractului

Fotbal Club Steaua, mulțumiri pentru antrenorul Constantin Gâlcă, ajuns la finalul contractului
Foto: uefa.com

Fotbal Club Steaua București i-a mulțumit printr-un mesaj postat pe site-ul său antrenorului Constantin Gâlcă, ajuns la finalul contractului și care nu va mai continua alături de echipa din Ghencea, cu care a câștigat în acest sezon campionatul, Cupa României și Cupa Ligii.

„Clubul nostru își exprimă recunoștința pentru performanțele extraordinare reușite de către acesta prin cucerirea ‘Triplei’ Campionat-Cupa României-Cupa Ligii încă din primul sezon la cârma echipei, performanță unică în fotbalul românesc. Fotbal Club Steaua București îi urează mult succes în continuare tehnicianului care a intrat în istoria de aur a „roș-albaștrilor”, urmând să revenim cu detalii legate de componența noului staff tehnic al echipei”, se arată în mesaj.

Steaua le-a mulțumit colaboratorilor tehnicianului, Dumitru Uzunea, Laurențiu Roșu, Julian Jimenez, Oscar Brau Perez, Gabriel Dumitrescu și Ștefan Preda, care își vor rezilia, în perioada următoare, angajamentele.

Constantin Gâlcă este un fost mijlocaș născut la București, pe 8 martie 1972, care a debutat în fotbal la Progresul București, la vârsta de 16 ani, de unde a fost transferat la FC Argeș Pitești. După două sezoane foarte bune, a ajuns la Steaua, unde, între 1991 și 1996, a câștigat 4 titluri de campion, o Cupă a României și 2 Supercupe, evoluând, de asemenea, în grupele UEFA Champions League. După aproape 200 de partide în tricoul roș-albastru, s-a transferat, în 1996, la RCD Mallorca, din Spania, unde a petrecut un sezon, fiind apoi transferat de Espanyol Barcelona, pentru care a jucat timp de patru ani și a cucerit Cupa Spaniei în 2000. Între 2001 și 2003 a jucat pentru Villarreal și Real Zaragoza, unde a fost împrumutat în sezonul 2002-2003. Și-a încheiat cariera de jucător profesionist la Almeria, pentru care a jucat între 2003 și 2006.

La națională, Gâlcă a fost unul dintre jucătorii exponențiali ai „Generației de Aur”, cu 68 de selecții și 4 goluri sub tricolor și prezențe la Campionatele Mondiale din 1994 și 1998, precum și la Campionatele Europene din 1996 și 2000.

După o carieră cu aproape 600 de meciuri oficiale la nivel de club și echipa națională, el s-a stabilit în Almeria, unde și-a început cariera de antrenor la Almeria B. În 2013 a fost numit selecționerul echipei naționale Under-17, iar începând cu 2 iunie 2014 a devenit antrenorul Stelei, urmându-i la comanda roș-albaștrilor lui Laurențiu Reghecampf, care a cucerit două titluri de campion și Supercupa României între 2012 și 2014.

Sub conducerea lui Gâlcă, Steaua a intrat în istorie, obținând toate cele trei trofee interne puse în joc. De asemenea, echipa a participat în grupele Europa League. Constantin Gâlcă a condus echipa în 58 de partide, obținând 37 de victorii, 8 rezultate de egalitate și pierzând 13 jocuri, cu un total de 110 goluri înscrise și 53 primite.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:48 - Bărbat arestat după ce a intrat cu mașina în pietoni la Londra
20:22 - Furtuna din București a distrus zeci de mașini și a provocat și alte pagube. Peste 100 de intervenții ale pompierilor în timpul Codului galben
19:53 - Papa Francisc a cerut discuții de pace între Ucraina și Rusia, în mesajul de Crăciun: „Fie ca sunetul armelor să fie redus la tăcere!”
19:25 - Moscova acuză NATO că transformă R. Moldova în centru logistic pentru Ucraina și își aduce infrastructura militară mai aproape de Rusia
18:55 - „Ce putem oferi în casele noastre și în activitățile noastre Pruncului Iisus?”. Predica Patriarhului Daniel de Crăciun
18:25 - Regele Charles, mesaj de Crăciun. Cuvinte emoționante despre „efectele devastatoare” ale războaielor și nu numai: „Toți trecem printr-o formă de suferință la un moment dat în viață” (VIDEO)
17:55 - Haos la minutul de reculegere ținut la un meci din Germania după atacul de la Magdeburg. Un slogan de extremă dreapta a fost sancționat cu mii de huiduieli: „Afară cu naziștii!” (VIDEO)
17:28 - Cele mai tari filme din 2024 și producția momentului. Irina Margareta Nistor: Avem un film extraordinar care cred că este cel mai important de văzut în perioada asta (VIDEO)
17:01 - Zelenski acuză un atac „inuman” al Rusiei pe 25 decembrie: „Pene de curent în mai multe regiuni. Răul rusesc nu va distruge Ucraina și nu va strica Crăciunul”
16:37 - Bărbat arestat după ce a condus beat o mașină furată. Gonea cu 167 km/h prin Brașov și nici măcar n-are permis auto