Fostul tenismen britanic Chris Bradnam s-a declarat uimit de modul în care arată și cum joacă Simona Halep.
Chris Bradnam a afirmat că deși Simona Halep pare firavă, văzută de aproape este o forță a naturii, scrie Ziare.com.
„Am văzut-o de aproape pe Simona la Dubai. Dumnezeule, cum e fata asta! Este o forță a naturii, o demonstrație de ce înseamnă determinarea. Se spune că este timidă, dar nu este deloc așa. Este una dintre cele mai cumsecade jucătoare din ultima vreme„, a spus Chris Bradnam.
Începând de luni, Simona a revenit pe locul doi în ierarhia mondială, depășind-o pe Maria Sharapova.
În această săptămână, Simona Halep va avea o pauză, urmând ca de lunea viitoare să participe la turneul de la Madrid, patronat de Ion Țiriac.
Sportiva noastră a ajuns deja în capitala Spaniei, unde a început pregătirile pentru turneul lui Țiriac.