Fostul președinte UEFA, suspectat că ar fi primit șpagă din partea unui oligarh rus
Preşedintele UEFA, Michel Platini ar fi primit o lucrare de Pablo Picasso din partea unui oligarh rus, pe vremea când Rusia era desemnată drept gazdă a Cupei Mondiale 2018, arată informaţiilor de presă care citează interceptări telefonice ale fostului conducător francez, potrivit AFP.
Luni, Mediapart a fost dezvăluit conversațiile telefonice din 2017 în cadrul anchetei judecătoreşti deschise de Procuratura Financiară Naţională franceză (PNF), având în vedere atribuirea în 2010 a Cupelor Mondiale din 2018 şi 2022, în perioada în care Platini s-a aflat la preşedinţia UEFA.
Michel Platini a primit drept șpagă o lucrare de Pablo Picasso
Într-o conversație cu soția sa, fostul oficial francez a mărturisit că a primit un „tablou” de la un anume „Ouchmanov”, care ar putea fi, potrivit Mediapart, oligarul rus Alişer Usmanov.
Usmanov este vizat în prezent de sancţiunile Uniunii Europene după invazia rusă provocată de Vladimir Putin în Ucraina.
Potrivit ziarelor Le Monde şi L’Equipe, anturajul lui Platini a recunoscut că fostul preşedinte UEFA a primit o „litografie” a lui Piccaso din partea lui Usmanov în anul 2016, cu ocazia împlinirii vârstei de 61 ani, şi nu un tablou.
Michel Platini a contraatacat cu un alt dosar și a făcut publică depunerea unei plângeri la Paris, în noiembrie 2021, împotriva lui Gianni Infantino, actualul preşedinte al FIFA, pentru „trafic de influenţă activ” şi împotriva lui Marco Villiger, fostul director juridic al FIFA, pentru „complicitate la trafic de influenţă activ”.
Parchetul din Paris a înregistrat această plângere la data de 16 noiembrie, fără să se cunoască în acest stadiu ce acţiune a fost întreprinsă.
Michel Platini şi Sepp Blatter inculpaţi în Elveţia
Fostul număr 10 al selecţionatei Franţei s-a opus direct, de câţiva ani, lui Infantino şi anturajului său, pe care îl suspectează că l-ar fi distanțat din cursa pentru preşedinţia FIFA în 2015, anunțând procuratura elveţiană în legătură cu o plată suspectă de 2 milioane de franci elveţieni (1,8 milioane de euro), făcută către Platini la ordinul preşedintelui FIFA din acea perioadă, Sepp Blatter.
În noiembrie 2021, Michel Platini şi Sepp Blatter au fost inculpaţi în Elveţia pentru mai multe infracţiuni, inclusiv fraudă. În prezent se aşteaptă demararea unui proces, iar cei doi susţin că este vorba despre un rest de plată pentru o muncă de consilier efectuată de Platini în perioada 1999-2002.
Gianni Infantino este vizat la rândul său, din iulie 2020, de proceduri penale în Elveţia pentru „incitare la abuz de autoritate”, „încălcare a secretului oficial” şi „obstrucţionare a acţiunii penale”.