Fostul campion la judo Adrian Merge a murit la doar 35 de ani. Boala cumplită de care suferea
Fostul judoka Adrian Merge a murit la vârsta de doar 35 ani. Acesta suferea de scleroză laterală, o boală degenerativă. Merge a activat în cariera sa la clubul CSM Oradea, obținând numeroase premii.
„Inima puternicului Adi Merge a incetat sa mai bata de astazi! Federatia Romana de Judo isi exprima tristetea profunda la aflarea acestei vesti si transmite sincere condoleante familiei. Ramas bun, campionule!”, a anunţat Federația Română de Judo.
A murit Adrian Merge
„Din câte ştiu eu a suferit de o boală numită scleroză laterală, o boală degenerativă şi nu a mai putut fi tratat. A descoperit-o în urmă cu aproximativ 3-5 ani, atunci când a şi abandonat activitatea de sportiv de performanţă. A făcut tot felul de tratamente şi în Italia şi Serbia, dar nu a mai putut fi salvat. Îmi pare aşa de rău de el, era un tip zdravăn!
El a început activitatea la Liberty Oradea, fiind descoperit de antrenorul Valentin Bonca, după care l-am preluat eu la LPS – Liberty în 2000, apoi a ajuns la CSM, până în 2018, când s-a retras”, a declarat, pentru ebihoreanul.ro, antrenorul Emil Morar, vicepreşedintele Federaţiei Române de Judo.
Cine a fost Adrian Merge
Adrian Merge a fost multiplu campion naţional, la toate categoriile de vârstă, și medaliat şi la alte competiţii naţionale şi balcanice.
Cel mai important rezultat pe plan internaţional l-a obţinut la Rotterdam în anul 2004 – medalie de bronz la Campionatul European de cadeţi.
Funeraliile vor avea loc duminică, de la ora 15.00, la Capela Orășenească din Cimitirul Municipal Oradea.