Dan Lăzărescu, fostul arbitru FIFA, a fost găsit fără suflare în baie, luni dimineața, iar medicii sosiți de urgență la locuința acestuia, nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Lăzărescu nu era cunoscut cu ca fiind cardiac, însă avea mari probleme cu coloana vertebrală, fuma și consuma alcool în cantități însemnate, ceea ce îi face pe apropiați să creadă că suferea de hepatită, scrie fanatik.ro.
În plus, cei care l-au cunoscut spun că a suferit după divorț, ceea ce l-a împins să exagereze cu consumul de substanțe nocive.
În vara anului trecut povestea într-un interviu televizat, la GSP Live, că tocmai suferise cea de-a treia operație de hernie de disc, fiind diagnosticat și cu lombosciatică.
Lăzărescu a spus că i s-a declanșat în momentul în care a făcut un efort fizic casnic mai însemnat, iar evoluția a fost atât de rapidă încât până și medicii au fost surprinși. Deși s-a operat la doar trei zile de la primele simptome, el spunea că a rămas cu o semipareză pe piciorul drept, iar dacă ar fi amânat intervenția, probabil ar fi rămas paralizat de la brâu în jos.
După operația, el a fost nevoit să se folosească de cârje pentru a se deplasa, nu mai puțin de 9 luni de zile.
Din cauza herniei de disc, el a renunțat la arbitraj în 2004, la doar 35 de ani, apoi a ocupat funcția de vicepreședinte la Comisia Centrală de Arbitrajși devenise specialist pe arbitraj la TV Telekom Sport.
Dan Lăzărescu a decedat astăzi, 11 mai, la vârsta de 49 de ani. Fostul mare arbitru român a fost găsit fără suflare în locuința sa. În cariera lui, Dan Lăzărescu a bifat 92 de partide în Liga 1 și 96 în Liga 2. S-a retras din arbitraj în 2004, la 35 de ani, din cauza unor probleme de sănătate.
Federația Română de Fotbal transmite condoleanțe familiei îndurerate!”, au scris reprezentani FRF.
Fostul jucător de laViitorulOradea, Sorin Pop, a muritpe 7 mai 2020, ladoarla 40 de ani din cauzaunor probleme cardiacemai vechi.
Pop a debutatla CSS Târgu Mureș, dar și-a făcut un nume la Viitorul Oradea, școala de fotbal privată înființată de Marcel Pușcaș în anii 90.
Pe data de 22 septembrie 2000, în timpul meciului, Pop a suferit un stop cardiacși s-a prăbusit pe teren. I-a fost acordat primul ajutor de catre antrenorul sau. După aceast incident, Pop a renunțat la cariera în fotbal din cauza problemelor de sănătate care au continuat să îi dea bătăi de cap.