Formula 1: Max Verstappen, a șasea victorie a sezonului – Ferrari, dezastru în Marele Premiu al Canadei
Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Canadei, cea de-a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, pilotul olandez al echipei Red Bull fiind primul care a terminat cele 70 de tururi pe circuitul de la Montreal.
A treia victorie consecutivă obținută de Verstappen pe circuitul Gilles-Villeneuve
Campionul mondial en-titre s-a duelat în prima parte a cursei cu George Russell (Mercedes / plecat din pole-position) și Lando Norris (McLaren), dar cei doi nu au putut ține pasul.
Este a treia victorie consecutivă obținută de Verstappen pe circuitul Gilles-Villeneuve.
Norris a terminat pentru a treia oară în acest sezon pe locul al doilea, iar Russell a trecut al treilea linia de sosire. Cei doi nu s-au mai aflat pe același podium din 2018, când concurau în Formula 2.
Cinci piloți nu au terminat cursa de la Montreal: Logan Sargeant, Alexander Albon (Williams), Charles Leclerc, Carlos Sainz (Ferrari) și Sergio Perez (Red Bull).